Museum Anonymous

Nu știu alții cum sînt, dar eu cred cu venerație că Alexandru Ioan Cuza a fost înfăptuitorul României moderne, României ca țară adevărată cu o viziune asupra propriului viitor, o țară cu legi, o țară cu universități și chiar și cu muzee, o țară cu voință proprie.

Țara respectivă nu a supraviețuit prea mult, ar fi fost prea frumos să fie adevărat. După Unirea din 1859 au mai trecut 7 ani și lucrurile au reintrat, deşi nu cu totul, pe făgașul dorit de cei mai mulți și mai puțin dezinteresați decât Cuza, dar mult mai puțin interesați de ceea ce numim uneori ”interesul general” – mai fără perdea spus, preoțimea rămasă fără averile bisericești și supusă la impozit, moșierimea tulburată de reforma agrară și, nu în ultimul rând, mereu apropiatele puteri străine ale căror interese trebuiau servite; și, atunci, au pus ele toate mână de la mână și l-au îndepărtat pe Cuza de la tronul țării în 1866.

Am citit undeva, cândva, că în noaptea loviturii, complotiștii se adunaseră la o petrecere prefăcută, lângă palatul domnitorului (astăzi Muzeul Național de Artă al României), pentru a nu da de bănuit, iar roţile tunurilor şi copitele cailor militarilor care au ridicat sabia au fost înfășurate în paie spre a nu fi auzite.

Cuza a fost lăsat să plece în exil, în afara țării, și în locul lui s-a căutat și s-a găsit un prinț străin.

Alexandru Ioan Cuza nu a mai fost primit în țară decât după moarte, când s-a întors la Ruginoasa, așa cum își dorise (osemintele sale au fost mutate mai târziu la Iași).

Recapitulare subiectivă: Cuza a realizat secularizarea averilor mănăstirești, salvând, totodată, patrimoniul artistic și istoric al acestora; Cuza a înființat universitățile României, la Iași și București, a înființat Universitatea de Arte din București, Conservatorul, a înființat Muzeul Național de Antichități (pentru că tot vorbim de muzee); Cuza a alcătuit Codul Civil și Codul Penal, primele legi moderne ale României, care au servit drept fundament juridic până nu demult. Cuza a făcut reformă agrară și în învățământ. Multe lucruri au rămas după Cuza!

Printre ele, și Palatul de la Ruginoasa, acum un muzeu nou și frumos, cu un aer special – în spectrul spectrelor și fantomelor. Dar fantome cu maniere elegante, de curte, rezervate, cum șade bine fețelor domnești, fantome, poate, îndurerate. Palatul face parte din marele muzeu ieșean, Complexul Național Muzeal ”Moldova”, unde se alătură Muzeului Unirii din Iași și, de ce nu, Casei Memoriale ”Mihail Kogălniceanu” – Unirea are mai multe repere și fire și noduri de urmărit. Voiam să spun prin asta că este o întreprindere serioasă și că s-au făcut eforturi multe și hotărâte pentru a documenta refacerea recentă a muzeului, cu expunerea sa care încearcă să reconstituie locuința lui Cuza. A lui Cuza, a soției sale, Elena Cuza, și a celor doi copii ”din flori” ai domnitorului (”florile” erau Maria Obrenovici). Maria Obrenovici și unul dintre fiii ei și ai lui Cuza s-au sinucis, ani mai târziu.

Palatul fusese construit la începutul secolului al XIX-lea de către familia boierilor Sturdza şi ipotecat tot de ea, astfel încât Cuza a ajuns să cumpere întregul domeniu în 1862.

De ce această notă un pic morbidă? Poate pentru că drumul de la Iași spre Ruginoasa este foarte urât, foarte în câmp și în praful camioanelor, iar Ruginoasa îți pare, când ajungi la ea, un sat liniar la șosea, unde e greu să oprești. Și când oprești la Palat și mai și intri pe poarta grea de lemn, parcă te-ai rupt de tot și toate și ai intrat într-o altă lume unde e liniște, curat, cer albastru, cântă păsări și zumzăie gâze, e loc mult și mare și un castel care arată ciudat și care sigur nu se potrivește cu birtul și termopanele de peste drum (adică din cealaltă lume).

Iar lumea asta, secretă și nevăzută din lumea cealaltă, nu se termină în castel sau pe lângă el, ci continuă în parcul sălbăticit, în pădure, unde sînt pustii biserica și mormintele. E pustiu. Restaurarea muzeului, făcută până în 2013, nu a ajuns și dincolo de aleile palatului. Mi-am imaginat că cel puțin copiii lui Cuza s-au jucat prin acea pădure-parc, că măcar o dată s-a pierdut cu gândurile în zarea aceea și Cuza, că și-a purtat trenele și rochiile grele prin iarba înaltă și doamna lui Cuza, Elena.

În fine, înapoi la palat! Palatul arată nefiresc, pentru că e prea nou să fie un gotic adevărat, pentru că nu e destul de înalt pentru a fi gotic adevărat, nici destul de ascuțit. (De altfel, el nu fusese construit aşa, ci într-un neoclasic care a fost modificat mai târziu.) Această artificialitate a fațadei și frumusețea părăsită dar îngrijită a locului te plasează direct într-un scenariu și decor de film gotic. Intri în castel și liniștea rămâne și mai liniște, pentru că nu mai auzi nici păsările, nici gâzele, iar personalul muzeului s-a încadrat în peisaj. Deși îmi convine, acest loc frumos nu merită atâta liniște lipsită de vizitatori.

Este mult lemn cu meșteșug îndoit și înflorit și înfrunzit, multe draperii și perdele alcătuite și puse-n decor cu inspirație, documentare și reușită tehnică, de către muzeografii locului și fabrica de profil locală. Le-au plăcut mult aceste țesături măiastre muzeografilor ieșeni, parcă nu se mai puteau sătura de bogăția lor, aşa că le găsim și la Iași, la Muzeul Unirii și la Casa Kogălniceanu. Cu-atât mai bine, ne putem desfăta și noi excesiv. Drapajele mobilează și modulează locul, schimbă tonalitățile încăperilor, fără a atinge însă nici austeritatea profundă a casei, nici organizarea fermă și simplă, nici solemnitatea fără pretenții care se simte peste tot. Unele case se locuiesc singure, cu veselie. Această casă impune, e o reședință princiară și nu se locuiește, așteaptă și te privește atent din umbră, de după colț. Și tu vei pleca, iar ea va rămâne acolo, închisă în sine, cu toate cele văzute în timp (pe noi ne-a văzut doar un pic, niște trecători).

Aţi observat cum cele mai îngrijite case nu sînt locuite? (Evident, ele sînt muzee.)

Îi privim semnătura lui Cuza, am fi putut să-l privim chiar pe el, însă sistemul care însuflețește holograma nu funcționează. O scară de lemn foarte sofisticată copleșește spațiul de intrare.

Începem încet, neutru, cu un salon deschis la culoare, aproape medicinal, dar care se dovedeşte a fi doar de ceai, până la urmă. Ogive peste tot, dar tot nu e destul de convingător acest gotic de respirație și nu de arhitectură.

Parcursul curge dintr-o încăpere mică și intimă în alta, liniștit, cu mobilier delicat și mic (doar câteva paturi mai îndrăznesc să domine câte-o cameră), cu obiecte decorative și de uz, care nu vor să deranjeze cu nici un preț.

Sînt două săli strălucitoare, de protocol, una chiar de recepții, însă nu invită la vals amplu, ci mai degrabă la o șuetă sprijinită pe un colț de măsuță, lângă un pervaz sau o fereastră.

O mână de femeie care nu se dă în vânt după găteli se simte în întreaga casă. Să fi fost Elena Cuza, să fi fost o mână muzeografică??? (Să fi fost amândouă?) Biroul lui Cuza e foarte ferm, foarte închegat, chiar dacă e mic. Arată muncă promptă, nu întindere la vorbă.

Costumul de călătorie al Elenei Cuza parcă stă mărturie pentru lungul său exil, pentru drumurile nedorite. Pe ici, pe colo, mai răzbat niște mici note țărănești – oale de ceramică smălțuită, o laviță, o scoarță, un covor, un scăunel. Par rupte din modelele actuale de design interior, mai ales în ansamblul foarte corect și european al casei – casă a unor oameni civilizați, occidentalizați, progresiști. Cred că poți să stai să citești mult acolo, par să fie condiții ademenitoare.

Ai mai sta, ai mai sta, te-ai mai uita, ai mai inspira mirosul de iarbă chiar și uscată, dar parcă ai și pleca, mânat de tristețea locului.

Schimbând fulgerător registrul, odată ieșit din nou la drumul mare, poți face o vizită de curtoazie micuțului punct muzeal etnografic de vizavi, creație nouă a autorităților locale, care chiar are sens și imagini-document despre istoria localității, dincolo de termopane (și la propriu și la figurat).

Unirea a rămas, universitățile au rămas, ideile au rămas și ele, chiar dacă neștiute, așa că putem să-l omagiem pe Alexandru Ioan Cuza cu orice ocazie și pretutindeni, inclusiv la Ruginoasa. Şi să nu-i uităm curajul.

Vizitați Palatul Memorial ”Alexandru Ioan Cuza” din comuna Ruginoasa, județul Iași, dacă drumurile vă aduc pe-aproape!

Fotografii realizate de ©Museum Anonymous.