Cecilia Cuțescu-Storck, artista născută în 1879, nu este doar una dintre figurile marcante ale artei românești, ci și una dintre presonalitățile publice care au contribuit la progresul social prin devotamentul lor pentru câștigarea egalității în drepturi pentru femei.
Activism feminin prin artă
În 1916, înființează, alături de Olga Greceanu și Nina Arbore, „Asociația femeilor pictore și sculptore”, organizație care a susținut profesionalizarea artistelor, găzduind numeroase evenimente expoziționale și acțiuni de sprijin, până la desființarea sa, după cel de-al doilea Război Mondial.
Artista a făcut parte și din Uniunea Drepturilor Femeilor Române, militând pentru dreptul la vot pentru femei, pentru independența economică a femeii și pentru accesul egal la educație, inclusiv la educație tehnică și universitară.
În 1916, Cecilia Cuțescu-Storck devine prima femeie profesor într-o academie de arte de stat din Europa, la Academia de Arte Frumoase din Bucureşti – catedra de Artă decorativă şi pictură, pe care o va deține până în anul 1941, demonstrând capacitatea artistelor femei de a ocupa cu succes poziții importante în învățământul superior.
În 1937 este aleasă președinte al Sindicatului Artelor Frumoase, sub conducerea și prin eforturile și abilitatea ei de a stabili legături în mediul politic obținându-se pensii, drepturi de autor, carnete de călătorii, reduceri de impozite pentru artiști.
Litografia-afiș pentru una dintre expozițiile Tinerimii Artistice este un manifest pentru egalitate, înfățișând deopotrivă un bărbat și o femeie care ține în palmă înțelepciunea Atenei și duce torța victoriei alături de bărbat.
Cu un portofoliu amplu de pictură și grafică, legat stilistic de Art Nouveau-ul epocii sale, artista s-a remarcat în mod deosebit prin lucrările sale monumentale – amintim fresca din Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București, „Istoria comerțului românesc”, inaugurată în 1933 și frescele din locuința sa, actualmente Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, din București.
În aceeași notă a afirmării femeilor în artă, tot în anul 1933 îi este încredințată realizarea unei fresce pentru Palatul Regal, titlul lucrării fiind „Apologia artelor românești”. Consecventă stilului propriu, artista transpune motive clasice ale reprezentării muzelor protectoare ale artelor: figuri statuare feminine, în atitudini declamatorii, reprezentând pictura și sculptură – elemente centrale ale compoziției -, poezia, muzica, tragedia și comedia.
Arhetip și individualitate feminină în creația Ceciliei Cuțescu-Storck
Creația Ceciliei Cuțescu-Storck este un univers al feminității în egală măsură arhetipale și individuale. Fie că trasează curgător siluete esențializate ce amintesc tahitienele lui Paul Gaugain, chintesențe ale grației pure, dincolo de timp și spațiu, fie că reinterpretează teme clasice sau simboluri universale – Eva, Salomeea, Pietà, maternitatea, familia – sau că surprinde individualități și forța spiritului personajelor – seria de portrete ale Saftei florăreasa, modelul său preferat, autoportret, portretul fiicei sale – artista aduce culoare subtilă și totodată plină de forță, lumina crudă sau profundă, arzătoare a unui soare invizibil care transformă carnația în lut și prezența intensă a figurilor reprezentate. Monumentalitatea rămâne o constantă stilistică a Ceciliei Cuțescu-Storck, nu doar în lucrările de mari dimensiuni sau în pictura murală și nu este vorba doar despre o monumentalitate dimensională, ci și despre una a expresiei, a posturilor și atitudinilor.
Lucrarea „Mila” este o Pietà feminizată, personajul central este o imagine a demnității umane care transcende suferința și moartea; stăpâne pe ele însele și mai puternice decât durerea, cele trei personaje din planul secund întruchipează compasiunea caldă și intimitatea afecțiunii, prin gesturile mâinilor și înclinația chipurilor.
O altă față a iubirii este lucrarea familiei artistei; în desenul transpus ulterior în fresca locuinței acum muzeu, detaliile sunt inutile: grija și afecțiunea delicate sunt în apropierea-comuniune a personajelor.
Unele dintre femeile Ceciliei Cuțescu-Storck sunt singure sau alături de toate versiunile sau vârstele lor. Singurătatea lor nu e însingurare, ci singularitate, simbol și plenitudine.
În „Maternitate”, femeia iese din sine însăși, dar doar pe jumătate – cea dezgolită, și îi zâmbește copilului al cărui chip nu ne este arătat, pentru că el aparține mamei.
„Salomeea” este tulburătoare, este o altă Salomee decât cele provocator victorioase, care se apropie cu un gest suav și tandru de capul tăiat și își închide sub pleoape trăirea.
Poate cel mai complex dintre personajele sale, Eva apare în multiple ipostaze în lucrările artistei, mereu animată de trăiri intense – meditație îngrijorată, apăsare, lovită de păcatul originar, privind fără teamă șarpele care o învăluie în Grădina Edenului.
Alte lucrări sunt pur și simplu despre frumusețe, o frumusețe care ni se dezvăluie prin armonia corpurilor, dar și prin grația cochetă a unui gest de cumințire a părului sau prin bucuria calmă a celei care își cunoaște propria desăvârșire.
Sunt și oameni vii, nu doar totemuri, în picturile artistei: fetița cuminte, gânditoare, cu ochi deschiși atent și curios către lume, fata a cărei tinerețe bucuroasă face culorile strălucitoare, țiganca mereu misterioasă pe care am vrea să o întrebăm la ce se gândește, „Revoluționara” care privește avidă spre viitor și respiră atât de aproape de noi, țăranca a cărei privire ne aduce liniște.
Personajele feminine întruchipate de Cecilia Cuțescu-Storck sunt intense, tăcute, gânditoare, introvertite, într-o lume proprie – cele mai multe nu ne privesc, orizonturile lor sunt închise în pictură; ele sunt niște idoli care, deși se lasă văzuți, rămân inaccesibili. Elementele de fundal, arbori, frunze, flori, fructe, stânci sunt doar accesorii și ele purificate de materialitatea realului, imobile în această altă dimensiune pe care artista o creează.
Onorată cu numeroase premii de stat, artista încetează din viață în 1969, lăsând o moștenire artistică și umană exemplară.
Lucrările sale sunt expuse în mai multe muzee din țară, printre care Muzeul Național de Artă al României, Muzeul Municipiului București, Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” – Tulcea.
Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Storck”, București
Muzeul „Frederic Storck și Cecilia Cuțescu-Stork” din București a fost închis temporar, la data de 6 august 2025[1]. Casa, locuință a familiei Storck, a fost donată municipiului București în 1951, de artistă și de fiicele sale. La începutul anilor 2000, imobilul a fost revendicat și câștigat în instanță de urmașii Ceciliei Cuțescu-Storck, Alexandru și Alvaro Botez, muzeul continuând să funcționeze, ulterior, în baza unui contract de comodat, în coordonarea Muzeului Municipiului București.
Bibliografie
- Cecilia Cutescu Storck, „Fresca unei vieți”, Ed. Vremea, 2006
- Cecilia Cuțescu Storck, „O viață dăruită artei”, Ed. Meridiane, 1966
- Liliana Vârban, „Casa și artiștii Storck – repere în monumentală românească timp de un secol”, în „București – Materiale de Istorie și Muzeografie”, XVII, Muzeul Municipiului București, 2003
- Claire Vignes-Dumas, „Cecilia Cuțescu-Storck – note biographique”, în „București – Materiale de Istorie și Muzeografie”, XVIII, Muzeul Municipiului, 2004
[1] https://muzeulbucurestiului.ro/muzeul-storck.html (Accesat: 31 iulie 2026).
Sursă foto: Institutul Național al Patrimoniului, CC BY-SA 4.0, Muzeul Național de Artă al României
Autor: @ Alis Vasile