”CECI N’EST PAS UN CHÂTEAU” – ACESTA NU ESTE UN CASTEL

Construcție, reconstrucție, adevărat, fals

În ianuarie 2017, s-a deschis la Potsdam, în Germania, Muzeul Barberini. Inaugurarea poate n-ar fi fost atât de popularizată, dacă Angela Merkel nu ar fi vizitat muzeul în timpul ceremoniei de preluare a funcției de președinte al Statelor Unite ale Americii, de către Donald Trump[i].

Cu această istorică ocazie, am mers și noi pe urmele muzeologiei istorice și iată ce am aflat: patrimoniul nu doar se păstrează, el se poate și construi. Acum.

Până să ajungi în Alter Markt – Piața Veche, acolo unde se află Palatul Barberini, vezi o baroc decorată clădire, într-o veselă și bogată culoare, cu stucaturi aurii.

Stadtschloss Potsdam

Este Palatul Administrativ al orașului Potsdam, Stadtschloss, sediu al Parlamentului Landului Brandenburg – (re)construcție finalizată în 2013, după modelul clasicist inițial, cu interioare moderne – finanțat cu ajutorul lui Hasso Plattner, fondatorul companiei informatice SAP, care a susținut integrarea materialelor originale, istorice, inclusiv utilizarea plumbului vechi în ridicarea actualei cupole[ii]. Inscripția ”Ceci n’est pas un château” e puțin înșelătoare.

Muzeul Barberini, și el beneficiar al fondurilor Plattner și, în plus, al colecției de artă Hasso Plattner, este tot o reconstrucție și, la bază, o replică de secol XVIII a Palatului Barberini din Roma, construit în sec. al XVI-lea de stelele arhitecturii Maderno, Bernini și Borromini. Barberini la Roma este Muzeul Național de Artă Veche, la Potsdam este de artă modernă și a fost deschis, cum spuneam, la începutul anului 2017 (etapa finală a reconstrucției începând în 2013)[iii].

Aflată tot în Alter Markt, clădirea veche a Muzeului de Istorie și Artă al orașului, Potsdam Museum, este, de asemenea, de inspirație italiană, întregul concept al pieței fiind de imitație reușită, întru civilizare sau modernizare, la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Careul Pieței Vechi, centrul administrativ al orașului, se închide cu biserica Sf. Nicolae, reconstruită și ea și nu o dată; între toate, un obelisc completează colecția stilistică.

Alter Markt – Postdam

Nikolaikirche – Potsdam

Ne schimbăm punctul de observație și ajungem într-un alt centru, cel de interes turistic, Parcul Sanssouci, și vedem că Sanssouci, palatul construit pentru a-i servi drept reședință de vară, de Friedrich cel Mare la jumătatea secolului al XVIII-lea, este inspirat de Versailles; aflat în același ansamblu, Neue Palais, cu 20 de ani mai tânăr decât Sanssouci, este inspirat de Versailles și de dorința împăratului de a-și declama public, în forul public, puterea.

Sanssouci – Potsdam

Neue Palais – Potsdam

Italienii Renașterii au preluat modelele Romei antice care importase masiv arhitectura greacă antică, asezonând lucrurile cu note bizantine și gotic născut în Franța. Neoclasicul francez a purtat modelele italo-greco-romane în Germania, de unde au mai ajuns și la noi, de exemplu. Ideile circulă.

Obișnuiți cu importurile, germanii aduc la Potsdam o colonie rusească mică, formată dintr-un cor militar (corurile militare rusești au o lungă tradiție!), și o aduc cu tot cu arhitectură, importând cu și mai mult curaj, în același secol XVIII. Alexandrowka este acum o zonă istorică locuită și vizitabilă.

Alexandrowka – Potsdam

Ideile circulă și Germania reconstruiește sau construiește în stil neoclasic, în secolul XXI (ne putem aminti că a construit și în secolul XX, în estul arondat clasicismului socialist).

Ne mutăm cu privirea la Berlin și constatăm că proiectul arhitectural-urbanistic Humboldt Forum urmărește fără îndoială și fără ezitare să transforme Berlinul în noul centru cultural al, mmmm, Europei (asta ca să nu îndrăznim prea mult cu un ”al lumii”).

Berlin – Humboldt Forum 2015

Așadar, lângă Domul berlinez și Insula Muzeelor, va fi reedificat Stadtschloss Berlin și edificat-incluse un Muzeu de Etnografie și un Muzeu de Artă Asiatică, alături de spații pentru Universitatea Humboldt, pentru o bibliotecă și așa mai departe, alcătuindu-se un enorm centru cultural. Pavilionul principal al centrului va urma design-ul unui cabinet de curiozități – precursorul muzeului contemporan[iv].

În contrapondere istorică și localizat vizavi, Altes Museum este prima clădire din lume construită cu scopul de a deveni muzeu – opera lui Karl Friedrich Schinkel (1823-1830)[v] și se află în avantpostul Insulei Muzeelor care, se pare, își va pierde statutul conceptual de insulă, odată cu replicarea ei, cel puțin parțială, pe celălalt mal al râului Spree.

Altes-Museum-2015 — Altes Museum – Berlin

Greutatea Insulei va spori, însă: vechiul Pergamon, finalizat în 1930, capătă un nou corp de clădire, această a patra aripă permițând alcătuirea unui nou circuit de vizitare. Lucrările se așteaptă a fi finalizate în 2025-2026[vi].

Cum vor arata toate aceastea? La fel.

Dincolo de continuitatea în vogă a stilului neoclasic, acum numit neo-istorism, distrugerile provocate de bombardamente, la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, pot justifica, încă, o operă de reconstrucție? Sau este vorba de o operă de recreare a unui patrimoniu arhitectural care nu mai există? O clădire nouă, de secol al XXI-lea, în stilul neoclasic, este autentică? André Lecomte du Noüy restaura prin demolare și reconstrucție, în secolul al XIX-lea, germanii se pare că fac la fel acum.

Cât de mult curaj trebuie să ai pentru a dărâma și reconstrui? Noi am reușit să păstrăm trauma sistematizărilor din perioada comunistă, fără de care nu am fi avut acum apartamentele de bloc în care locuim atât de mulți.

Zidul Berlinului a fost construit și dărâmat, acum bucăți din el se vând ca suvenir.

Să înveți să dărâmi și să reconstruiești sau să construiești e o lecție enormă. Principiul autenticității enunțat în 1964 prin Carta de la Veneția pentru conservarea și restaurarea monumentelor și siturilor pare desuet în contextul lucrării de forță a Germaniei, care are alte principii, poate moștenite de la Friedrich cel Mare. Ne putem întreba dacă acest principiu merge mai departe de monument, până la zonele adiacente și dacă acordul perfect dintre monument și construcțiile noi este o operă de conservare sau de falsificare. Pentru cine va conta în viitor diferența de origine și vârstă a clădirilor de pe Insula Muzeelor și de dincolo de ea și în ce mod? Rezultatele vor dăinui (atât cât istoria permite) și milioanele de turiști care vizitează anual locul vor rămâne cu o completă experiență a neoclasicului care șoptește discret ”patrimoniu, monumente, istorie, frumos”.

Marile șantiere culturale germane, prea greu de importat stilistic și la noi, ne transmit, totuși, și un mesaj încurajator: cine nu are patrimoniu, să-și cumpere!