Câștigătorul prestigiosului premiu „Muzeul European al Anului”, acordat de European Museum Forum, sub auspiciile Consiliului Europei, începând cu anul 1977, este Muzeul Național Boerhaave din Leiden, Olanda.
Rijksmuseum Boerhaave este un muzeu dedicate științei și, cu precădere, medicinei, purtând numele celui ce a predat medicina în spitalul universitar – spațiu în care acum se află muzeul, Herman Boerhaave (1668-1738).
Herman Boerhaave a fost o personalitate științifică recunoscută a epocii sale – medic, anatomist, botanist, chimist, profesor și rector al Universității din Leiden.
Premiul „Muzeul European al Anului 2019” a fost acordat Muzeului Național Boerhaave pentru calitatea deosebită a activității sale de comunicare a științei, adaptate vremurilor noastre, prin care obiectele din expoziția permanentă sunt puse în valoare cu ajutorul celor mai moderne tehnologii care se alătură istoriilor personale ale unor pasionați ai cunoașterii, creând inspirație, interes și implicare pentru toate categoriile de vizitatori.
Muzeul European al Anului 2018
Muzeul European al Anului 2017
Un gând despre “Muzeul European al Anului 2019”