Spionaj la Berlin

Muzeul Spionajului din Berlin este un muzeu nou, dedicat uneia dintre meseriile cele mai vechi ale lumii – evident, este vorba despre cea de spion.

La Berlin – de ce la Berlin? Poate pentru Zidul ce a despărțit cele două tabere ale Războiului Rece, istoria și Berlinul însuși.

Cu siguranţă (Siguranţă?!), fiecare dintre noi are propriile emoţii, cel puţin culturale, legate de spionaj, fie că am citit cărţi poliţiste, fie că ne-am uitat la filme cu spioni, fie că suntem amatori de investigaţii cu şi despre servicii secrete sau amatori de conspiraţii deconspirate, fie că am fost fermecaţi odată de Mata Hari sau de James Bond (în cazul ultimului, am fi putut fi fermecaţi de mai multe ori, de-a lungul timpului şi al producţiilor cinematografice pentru toate generaţiile de cinefili).

Şi, în mod natural, cu toţii am spionat şi am fost spionaţi, într-o manieră mai mult sau mai puţin profesionistă.

Deutsches Spionagemuseum
Muzeul Spionajului – Berlin

În ciuda acestei popularităţi a spionajului, el îşi păstrează misterul şi secretele meseriei, aşa că fascinaţia pentru domnia sa rămâne mereu ferventă.

Dacă simţiţi această fascinaţie, trebuie să vizitaţi acest muzeu! Dacă nu, merită să o faceţi oricum, pentru că este un muzeu bun.

De ce e un muzeu bun? Păi, să vedem!

Este un muzeu bun pentru că este vizibil, te atrage prin design şi îţi face high-tech cu mâna, dacă treci prin faţa lui, pentru că TE URMĂREŞTE.

Este un muzeu bun pentru că are atmosferă: înaltă tehnologie în vitrine şi în lumină, negru strălucitor în suprafeţele sălilor, pentru mister, eleganţă şi simbolistică.

Prin ce este el special, dincolo de tematica sa nu chiar banală?

Exponatele sale sunt adevărate piese de muzeu, însă sunt noi. Obişnuiţi ca muzeele să ne prezinte obiecte vechi, înnobilate de timp, o expunere muzeală cu obiecte noi ne poate schimba puţin percepţia asupra muzeelor (şi, poate, interesul pentru ele).

Dacă obiectele sunt noi, majoritatea din secolul XX, asta nu înseamnă că ne sunt sau că ne-au fost la îndemână, pentru că ele își compensează „tinereţea” prin raritatea absolută şi chiar intenţionată. Nu se găseau pantofi dotaţi cu stilet în vârf la magazin, nici nasturi – aparate foto, nici umbrele ucigaşe şi nici măcar nuci cu miez de hârtie. Iar ruj cu valențe fotografice – nici atât!

Cât despre Trabant, exemplarul din expoziţie are dotări (de Siguranţă?) mult peste standardul cunoscut şi la noi.

Otrăvurile se mai pot găsi, dar nu selectate în acest scop declarat, de a otrăvi.

Cum spuneam, cojile de nucă nu sunt instrumente de pedeapsă corporală anacronică, ci recipiente pentru chei de dezlegare a codurilor.

Nut-container_SpyMuseumBerlin
Recipient-coajă de nucă – Muzeul Spionajului, Berlin

Chiar şi când nu sunt obiecte originale ca dispozitivele utilizate pentru semnalele Morse, pentru citirea textelor codificate sau pentru urmărirea la distanţă (cu privirea – prin binoclu sau lunetă sau cu urechea – prin microfoane, radio, ascultări live sau înregistrări), exponatele muzeului sunt originale: elemente de butaforie care să ne arate cum purtau corespondenţa porumbeii voiajori, machete de descifrare a mesajelor criptate.

În cazul puțin probabil în care ați crezut că fumatul este doar un viciu, Muzeul Spionajului vă va arăta că nu este deloc așa.

Pipe_DeutschesSpionageMuseum
Ceci n’est pas une pipe? – Muzeul Spionajului, Berlin

Credeți că doar oamenii pot fi spioni? Ei bine, nu. Au existat și pisici pregătite îndelung pentru spionaj, chiar dacă nu cu cele mai bune rezultate, din păcate pentru ele, prototipul sfârșind tragic, călcat de o mașină.

Delfinii, înzestrați cu un sonar natural superior sonarelor construite de om, au avut o carieră mult mai reușită decât pisicile și mult mai îndelungată: capabili să detecteze bombe aflate pe fundul mării, delfinii au fost aliați ai Marinei Statelor Unite de decenii, inclusiv în Războiul din Vietnam, în timpul Războiului Rece fiind dresați să recupereze bombe nucleare din adâncurile oceanelor.

Porumbeii călători lucrau intensiv în informații în primul război mondial și au continuat să o facă și în cel de-al doilea război mondial, fiind parașutați împreună cu mesaje codate sau nu și întorcându-se mereu la punctul de plecare.

Porumbei voiajori_Primul Razboi Mondial_SpyMuseumBerlin

Dar, nimic nu se compară cu spionul-om!

Muzeul spune o istorie palpitantă a spionajului, care începe în jurul anului 1400 î.e.n., ne uimește cu profesionalismul spionilor din temuta ”Artă a războiului” a lui Sun Tzu, scrisă în urmă cu peste 2500 de ani, ne lasă să aflăm cu admirație despre perseverența cu care Cezar voia să aibă informații nu doar despre pozițiile strategice ale adversarilor, ci și despre limba și obiceiurile acestora – operațiune care cerea un număr peste medie de iscoade, chiar dacă, la începuturile expansiunii sale, Imperiul Roman se baza mai degrabă pe informațiile primite de la triburile aliate, decât pe propriile observații. Alexandru Macedon este amintit și el, pentru reușitele cavaleriei sale în contraspionaj, aceasta interceptând constant mesagerii adversarilor.

Planul din 1502, al ducelui de Ferrara, Ercole d’Este, de a-și însuși harta lumii aflată la curtea portugheză cu titlul de secret de stat, care conținea și descoperirile recente din America de Sud, a fost un succes – nu doar pentru spionajul economic, ci și pentru cartografie.

Ceva mai devreme, în jurul anului 1450, în același spațiu al Renașterii italiene, un nume sonor în istoria artelor, Leon Battista Alberti (arhitect, autor al unui celebru tratat de arhitectură, pictor, poet, filozof), creează coduri criptate ce utilizau metoda substituirii polialfabetice și, în plus, cifrul cu disc.

Meritoriu în crearea unei rețele extrem de bine organizate, adevărat serviciu de informații, este, cu aproape 200 de ani mai târziu, cardinalul Richelieu; informatorii nu aduc doar Franței succese în politica externă, ci aduc și ”Eminenței cenușii” eliminarea completă a tuturor adversarilor politici interni. În jurul anului 1660, după câteva decenii de perfecționare în domeniu, în Franța exista deja ”Cabinetul negru”, însărcinat cu monitorizarea și parcurgerea corespondenței supușilor Regelui Soare.

Următorul rege al Franței, Ludovic al XV-lea, avea la dispoziție serviciul de informații externe ”Le Secret du Roi”, activ în principalele capitale europene. Unul dintre agenții francezi cu adevărat special a fost travestitul Charles d’Éon care, sub înfățișare de femeie, a împiedicat încheierea unei alianțe între Rusia și Anglia, trimis fiind cu această misiune la curtea din Sankt-Petersburg a Țarinei Elisabeta.

Pe la mijlocul secolului al XVIII-lea, Casanova însuși a cochetat până și cu spionajul, furnizând informații francezilor despre forțele navale britanice.

Un secol mai târziu, victoria Ducelui de Wellington împotriva lui Napoleon se pare că s-a datorat serviciului de informații superior al învingătorului.

În secolul al XIX-lea, femeile-spion intră în scenă (sau în culise) în număr tot mai mare – în Războiul Civil din America, ambele tabere aveau servicii de spionaj feminine.

În secolul al XX-lea, lucrurile se complică, după cum știm cu toții, și se complică grav – în timpul celor două războaie mondiale, în îndelungatul Război Rece, în întreaga lume.

Serviciile de informații devin instrumente de intervenție în câștigarea sau păstrarea zonelor de influență a marilor puteri, la nivel mondial: de departe cel mai ”implicat” serviciu este CIA, menționat cu mai multe operațiuni, printre care și ”PBSUCCESS” din 1954, care a dus la răsturnarea președintelui Guatemalei, ale cărui reforme privind proprietatea asupra pământului contraveneau intereselor americane, aceasta fiind una dintre primele lovituri de stat în America Latină conduse de CIA. O altă operațiune americană este celebrul eșec din ”Golful Porcilor”, din 1961, când Fidel Castro a neutralizat tentativa de invazie și lovitură de stat împotriva regimului comunist cubanez.

Serviciile sovietice GRU și KGB sunt amintite cu operațiunea ”Storm 333” din 1979, când uciderea președintelui afgan Hafizullah Amin, urmată de intervenția CIA-ului, a fost primul episod din tragedia războiului din Afganistan care continuă și astăzi.

Operațiunea ”Satanique” organizată în 1985 de serviciul francez DGSE a dus la scufundarea, în Golful Auckland din Noua Zeelandă, a navei ”Rainbow Warrior” care participa la un protest Greenpeace, împotriva experimentelor nucleare.

Și exemplele ar putea continua.

Ne consolăm cu gândul că una dintre consecințele lăudabile ale spionajului este inventarea calculatoarelor. Deși, Muzeul are și o secțiune dedicată spionajului Facebook și încercării Uniunii Europene de a proteja datele personale ale cetățenilor săi. Așadar, atenție!

După atâta încordare, după atâtea mistere dezvăluite, după atâtea informații aflate, finalul expoziției aduce puțină relaxare: secțiunea ”James Bond”, cu imagini, fragmente de film, o atmosferă de aventură imaginară, infinit mai puțin periculoasă decât aventurile reale din secțiunile anterioare.

Deși este un muzeu de mici dimensiuni, ca suprafață expozițională, Deutsches Spionage Museum este foarte vast în…informații. Un număr impresionant de materiale video în care experți în diferite domenii – istorie, politică, informații -, tratează captivant extrem de multe subiecte; fiecare exponat este însoțit de explicații scrise, bilingve, plasate lizibil în apropiere; tehnologia de ultimă oră pe care o presupune spionajul se regăsește și în muzeu: monitoare-peliculă pe vitrine, info-touch la fiecare pas, touch-screen cu navigare multi-ramificată, zone destinate experimentelor criptografice. E greu de estimat timpul necesar parcurgerii tuturor acestor tentații. Această imposibilitate e un indiciu pentru a descifra mesajul muzeului: revizitarea, revenirea, păstrarea interesului.

Muzeul Spionajului este un muzeu ademenitor la început, apoi irezistibil, care oferă ştiinţă, experienţă dinamică şi experiment, distracţie. Folosește muzeotehnica și pentru formă, și pentru conținut, exponatele sale au factorul „WOW” la un nivel şi mai înalt, are personal vesel şi binevoitor şi te vindecă de orice urmă de plictiseală.

Totuşi, ca expert în spionaj, are o mare hibă: nu poate trece neobservat.

Fotografii: © Museum Anonymous 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s