Museum Anonymous

Știți ce este Tescani-ul? Dacă da, atunci vă numărați printre cei norocoși. Norocoși să fi ajuns într-un loc minunat, un loc necuprins de zgomotul drumurilor și al oamenilor care au uitat să zăbovească. Norocoși să fi gustat puțin din multa frumusețe a locului, norocoși să fi fost mai aproape de Enescu și să-l fi înțeles mai bine.

Tescani-ul este vast – are câmpuri și deal și râu și pădure, respiră în voie, nu este înghesuit, are păsări și cer și arta omului, care le depășește pe toate. La Tescani este timp. Lucrurile știu deja totul și așteaptă în tăcere să se nască lucruri noi care să fie nemaiauzite și nemaivăzute și care să se alăture ordinii de aici.

Liniștea nu e una obișnuită, ci una fermecată, tensionată, gata să vibreze la gândul potrivit.

Aici este Conacul Rosetti-Tescanu și moșia familiei Marucăi, soția lui George Enescu, unde compozitorul și-a petrecut multe zile de creație, nu departe de propria casă părintească de la Liveni.

Conacul, ca și Palatul Cantacuzino din București, a fost donat de Maruca statului român, în 1947, pentru a servi drept loc de inspirație pentru artiști și pentru a onora memoria lui George Enescu și a familiei Rosetti-Tescanu; acum, el este casă memorială și alături de celelalte două locuințe ale compozitorului și ale soției sale – cea de la Sinaia, ”Vila Luminiș” și ansamblul muzeal din București -, este secție a Muzeului Național ”George Enescu”, din 2007.

Desigur, conacul ridicat în anul 1890 a fost restaurat în 1970, fiind deschis publicului în 1980, iar o parte din anexe au fost și ele refăcute în ultimii ani – una este Merăria, în care se adunau roadele livezii de meri și care străjuiește de-aproape casa cea mare.

Moșia este întinsă, nu o poți cuprinde cu privirea – sunt 33 de hectare de pământ și pe o parte din ele, lângă conac, se ridică înalți arborii bătrâni ai unui parc la fel de bătrân. Dacă stai chiar și câteva clipe acolo, vei înțelege mai mult din Enescu, mai mult din muzică. Poate că locul a luat din spiritul artei oamenilor care l-au petrecut, poate și invers, dar sigur e mai mult decât un colț minunat de natură.

De fapt, Enescu a locuit aici în verile multor ani – din 1909 până în 1946; și nu a fost singur și nici acum nu este singur, pentru că Muzeul Național ”George Enescu” organizează și găzduiește periodic programe și rezidențe de creație și Tescani rămâne și astăzi un loc fericit, care primește ca oaspeți aleșii artelor.

Istoria de întâlniri între oameni de spirit a Tescani-ului nu începe, însă, cu George Enescu; bunicul Marucăi Cantacuzino, Costache Rosetti-Tescanu, care deschisese la conac școala satului, îi primea aici pe Vasile Alecsandri și pe Costache Negri. Nepoata lui Costache Negri, Alice Jora, va deveni soția lui Dumitru, fiul lui Costache Rosetti-Tescanu, și mama Marucăi.[i] Alice Jora era mătușa compozitorului Mihail Jora care va fi alături de Enescu, la Tescani, nu de puține ori.

Dumitru Rosetti-Tescanu, politician și intelectual rafinat, traducător al lucrărilor filosofului român Vasile Conta, se va sinucide la vârsta de 45 de ani și mai târziu[ii], după moartea soției sale, conacul va fi moștenit de Maruca.

Maruca fusese căsătorită cu prințul Mihail Cantacuzino (de la care moștenește Palatul Cantacuzino din București, sediu central al Muzeului Național ”George Enescu”) și trăise o intensă poveste de iubire cu Nae Ionescu. Ea devine soția lui George Enescu la 58 de ani, după o legătură ce durase 30 de ani și rămâne alături de el până la sfârșit.

Toți acești oameni și nu numai ei au lăsat urme la Tescani, după care se pot reconstitui vremuri trecute și regăsi creații pentru care timpul nu trece.

Prima sală a muzeului vorbește despre aceste vremuri, despre prietenii muzicale și efervescență creatoare. Vedem aici vioara ”Bernardel” primită de George Enescu drept premiu la Conservatorul parizian și bagheta de dirijor a maestrului.

Vioara ”Bernardel” – George Enescu, Tescani

Bagheta de dirijor a lui George Enescu – Tescani

Portretele familiei Rosetti-Tescanu mobilează discret încăperile ce poartă stilul românesc tradițional cu elemente de rafinament franțuzesc, după spiritul stăpânilor casei. Arborele lor genealogic tronează în holul central, arătând pe hârtie sute de ani și trecerea oamenilor. Scriitoarea Oana Orlea, nepoata Marucăi și ultima descendentă a familiei, s-a stins în anul 2014.

În sufrageria conacului, îl vedem pe Enescu portretizat de pictorul Grigore Stoenescu și de sculptorul Richard Hette (autor al mai multor busturi celebre din Iași – cel al lui Eminescu de la Muzeul Literaturii, al lui Ion Creangă, A.D. Xenopol, C.D. Stahi) și mai vedem pianul său. Pentru că în muzeu de aude Enescu, toate jocurile sunt făcute pentru a te putea întoarce în timp și a râvni la a-l fi putut auzi cu adevărat cântând aici.

Trebuie să te îndepărtezi încet, pentru că îți vine greu să ieși din spiritul așezat (chiar dacă muzeal) al casei și te ajută o surprinzătoare readucere mai aproape de prezent: o mică, prețioasă colecție de picturi realizate aici de Horia Bernea. Tescani-ul are multe, multe surprize.

Parcul conacului te face să respiri cu mai puțin regret înainte de a-ți lua rămas bun și e ca și când l-ai lăsa pe Enescu într-unul dintre colțurile sale preferate.
Și apoi te întorci spre câmpul larg și spre drumul mărginit de plopi și pleci cu gândul de a te întoarce cât mai curând și de a rămâne cât mai mult.

La Tescani am fost primiți cum nu se poate mai bine de custodele muzeului, doamna Ana Șova, un om care iubește locul, îl înțelege, îi cunoaște toate cotloanele și îl îngrijește, care prețuiește fiecare picătură de artă care se naște aici, care are o comoară de amintiri și care se întoarce din drum pentru orice vizitator întârziat, pentru a nu-l lipsi de bucuria Tescani-ului.

Secția ”Dumitru și Alice Rosetti-Tescanu – George Enescu” a Muzeului Național ”George Enescu” se află la 37 km de Bacău, pe drumul către Moinești, și vă așteaptă cu multe.

[i] https://civitaspolitics.org/2012/03/22/societatea-junimea-din-bacau/ (Accesat: 10 iulie 2018). [ii] Ion Vianu, ”Apropieri”, Editura Polirom, 2016.

Fotografii realizate de ©Museum Anonymous.