Zis și făcut și văzut.
Cum spuneam în articolul despre castelele Germaniei, orașul Potsdam a devenit mai interesant cu un muzeu, Barberini, deschis anul acesta în piața veche a orașului. Reconstrucția Palatului Barberini distrus la sfârșitul celui de al doilea război mondial a închis careul pieței, a încheiat refacerea clădirilor istorice din centrul istoric al Potsdam-ului.
Când am aflat că fondatorul companiei SAP (care produce programul informatic de management cu care unii dintre noi ne-am confruntat sau ajutat, poate), Hasso Plattner, își va prezenta colecția într-un nou muzeu construit pentru asta, mi-am imaginat că este vorba despre o o realizare muzeologică excepțională, care merită văzută.
Zis și făcut. Și văzut.
Mi-am mai imaginat că locul va rima cu barocul orașului Sanssouci, că va fi ușor, vesel și puțin frivol, dar elegant, bogat și curat (ca nou). Nu, nu era baroc, era sobru. Sobru și foarte curat înăuntru, deloc frivol, elegant – da, înalt, clar, corect, modern, tehnologizat, foarte animat.
O să mă opresc puțin la ”animat”, pentru că, ciudat, părea să aibă un tip de vizitatori mai puțin obișnuit la muzeele în vogă: vizitatori care veniseră să privească și care aveau timp, mult timp pentru asta. Nu erau grăbiți, turiști sau școlari. Nu erau nici vizitatori tineri.
Barberini este un muzeu mic, clădirea are săli de expoziție la parter și la două etaje, săli dispuse simetric, corespunzător celor două aripi laterale ale palatului (adăugate, în sec. XIX, originalului inspirat de villa Barberini din Roma, construit în sec. XVIII), deservite de scări separate, tocmai bune pentru un circuit corect de vizitare – adică un traseu cu început și sfârșit, fără repetiții involuntare, care să fie fluid, să nu provoace aglomerații inutile și care să fie salutar în nedorite situații de urgență, care ar necesita evacuarea publicului și a lucrărilor.
Este interesant că proiectul reconstrucției palatului a avut două componente: ridicarea unei clădiri noi, cu toate facilitățile tehnologiei moderne și adecvate funcționării unui muzeu, și reconstituirea fațadei Barberini așa cum era ea și refolosindu-se, unde a fost posibil, materiale originare. În spiritul respectării memoriei monumentului, mai degrabă decât al respectării autenticității pierdute definitiv, s-au folosit tehnici tradiționale în construcția clădirii, chiar dacă nu era nici cea mai ieftină, nici cea mai rapidă sau simplă soluție.
Rațional și, din nou, corect, s-a avut în vedere diversitatea proiectelor muzeale actuale și condițiile pe care o clădire de muzeu trebuie să le îndeplinească pentru a-și putea servi scopul; așa că există căi de acces pentru lucrări de artă de mari dimensiuni, zone de pregătire și descărcare a transporturilor de obiecte de artă, lifturi și ele generoase.
Am aflat aceste lucruri dintr-un material pe care muzeul a postat pe site-ul său, probabil cu mândrie; le preluăm și noi, aici.
Am ajuns la muzeu spre înserat, într-o zi de loisir cu închiderea porților la ora 21.00. Atmosfera era de cocktail party în lobby-ul unui hotel de 4 stele: DJ și muzică sofisticată, electro-trance-chill, mese de sprijin cu decorațiuni festive, băuturi colorate în pahare potrivite, lumină magenta, chipuri cordiale. À côté, un mic restaurant cu meniu internațional și irezistibil, à la carte.
Cum se cade, cei interesați de puțin aer proaspăt puteau ieși în curtea cu vedere la râul Havel. Mai există încă o vedere în curte: cea către sculptura în bronz „Jahrhundertschritt”/„Pasul secolului”, a artistului german Wolfgang Mattheuers, realizată în 1984.
Toate acestea te aduc într-o dispoziție festivă, entuziastă și te fac să vrei și mai mult să vezi expozițiile. Acestea sunt temporare, anul viitor, în 2018, va aduce un nou program expozițional. Așadar, expozițiile: „Palatul Barberini: istoria unei clădiri”, „Artiști din R.D.G.: din colecția Muzeului Barberini”, „Clasicii artei moderne: Liebermann, Munch, Nolde, Kandinsky”, și „Impresionismul: arta peisajului” (cu mult Monet și mult Rodin – de la Muzeul Rodin din Paris, și chiar și cu Eugène Boudin).
Directoarea muzeului, Ortrud Westheider, vorbește despre „constelații de lucrări”[i]. O face, desigur, în cunoștință de cauză, pentru că ea este cea care a alcătuit constelațiile. Stelele lor strălucesc împreună și fiecare, armonia e desăvârșită.
Curatorial vorbind, este pentru prima oară când văd un criteriu atât de cromatic aplicat în selecție și etalare: stelele au aceeași culoare dominantă, reflectată și de pereți, în fiecare sală, în fiecare expoziție, păstrând o notă comună care face din constelații o galaxie.
Fără a se teme de repetiție, înșiruirea lucrărilor a urmat și subiectul comun: căpițe de fân la căpițe de fân, peisaje de iarnă lângă peisaje de iarnă (multe fin măiestrite de Alfred Sisley), marine peste marine, o fantastică sală Edvard Munch și fantastici nuferi Monet. Efectul este strălucit, atins în culoare prin culoare, cu o mare subtilitate regizorală. Sau de zugrav (din breasla lui Pârvu Mutu, nu altfel).
Există și o violență expresionistă, și o violență neo-expresionistă, o cruzime a liniilor frânte și a culorilor roșiatice. Există și pelerinajul burghezilor lui Rodin, în diferite postúri, parcă surprinși în mers, în mișcare.
O sală multimedia expune cu opulență o aplicație pe un monitor enorm – aici poți vedea toate expozițiile și toate informațiile despre ele, într-un efect vizual grandios. E mereu muzică, te însoțește peste tot.
Expoziția despre palat este formată, clasic, din panouri cu imagini și mult text, organizate pe epoci transformatoare. E puțin ciudat că o clădire care era o copie a unui palat din Roma să ajungă astăzi o copie a ei înseși. Poate este vorba despre destin, pentru că și Barberini-ul roman este acum muzeu de artă.
Nu știu ce mi-a plăcut mai mult. Mi-a plăcut și aplicația pentru mobil – un companion și la fața locului, și pe termen lung. Mi-a plăcut acest muzeu asortat, cu aer de boemă serioasă, high-tech. Mi-a plăcut calitatea profundă fără intenții de epatare. Mi-a plăcut sărbătoarea și am sărbătorit împreună cu toți cei de-acolo. A doua zi am revenit.
Hasso Plattner a declarat, în 2015, că își va retrage colecția din viitorul Muzeu Barberini, dacă proiectul de modificare a legii care permitea exportul liber de bunuri culturale din Germania în Uniunea Europeană ar fi fost aprobat. Legea este acum în vigoare, iar colecția Plattner este la muzeu, ca și operele celui mai bine cotat artist german în viață, Gerhard Richter, alăturat și el protestelor împotriva măsurii legislative a guvernului german[ii].
Ele și-a găsit locul, iar noi am găsit ce căutam.
Fotografii realizate de ©Museum Anonymous
Museum Anonymous 
Un gând despre “MUZEUL BARBERINI – Potsdam”