Dacă statul la plajă nu e suficient de antrenant pentru o vacanţă activă, o vizită la muzeele din proximitate e întotdeauna o experienţă interesantă, măcar din punct de vedere profesional, dacă nu strict turistic.
În plus, eterna comparaţie cu vecinii bulgari e utilă, avem şansa să ne situăm înaintea lor la capitolul muzee, dar probabil că nu şi la capitolul turism.
Sozopol
Anul trecut, am vizitat oraşul Sozopol, aflat la sud de Burgas, a cărui istorie e legată de colonizarea coastei Mării Negre de către greci, în secolul al VII-lea î.e.n. – istorie comună cu cea a coloniilor greceşti de pe litoralul românesc, Constanţa, Histria, Mangalia.
Sozopol se remarcă astăzi prin arhitectura tradiţională bulgară din secolele XVIII şi XIX – case solide, din lemn şi piatră, care dau pitorescul locului bine exploatat turistic.
La Sozopol se află un muzeu de arheologie – piesa de atracţie este „vampirul din Sozopol”, un schelet ce ar fi purtat urmele unui ţăruş înfipt în inimă, un muzeu etnografic şi o expoziţie muzeală amenajată într-un spaţiu reconstruit al fortăreţei antice a oraşului.
(O mică paranteză comparativă: se pare că nu deţinem monopolul vampirilor, bulgarii au aproximativ o sută de descoperiri similare celei din Sozopol.)
Muzeul de Arheologie este mic, într-un spaţiu de tip casă de cultură din anii ’80, cu ajustări recente – aer condiţionat, zugrăveală recentă, sistem video de supraveghere, o recepţie modernă.
Patrimoniul nu e spectaculos – ceramică antică şi medievală expusă corect, puţin metal, inclusiv obiecte de podoabă, cele mai reuşite piese fiind vasele greceşti pictate şi statuetele ceramice. Nu apuci să afli foarte multe lucruri pentru că expunerea se termină imediat după ce a început, neavând decât o singură încăpere, dominată de scara şi plafonul decorate optzecist cu lemn masiv.
O notă bună pentru magazinul muzeului, unde sunt replici de calitate după multe exponate şi câteva cataloage şi o notă proastă pentru personalul de supraveghere antrenat într-o vie şi foarte sonoră conversaţie.
Muzeul de Etnografie este închis pentru o prelungită pauză de masă, aşa că ratăm ceea ce pare a fi o interesantă expoziţie despre tatuajele femeilor trace. În schimb, tatuaje temporare cu motivele tracice pot fi achiziţionate la orice colţ de stradă.
Fortăreaţa Sozopol e un nou motiv de a face comparaţii: observăm că proiectul a fost finanţat din „Fondurile norvegiene” (EEA Grants), la fel ca şi spectaculoasa amenajare a falezei din aceeaşi parte a oraşului.
Expoziţia are multă recuzită, puţine obiecte de patrimoniu şi informaţie atractivă şi concentrată. Mai are şi avantajul unor privelişti marine plăcute turistului.
Din proiectul câştigător al finanţării, am reţinut zona administrativă a muzeului, unde am tras cu ochiul la bucătăria extrem de performant utilată, al cărei instrumentar strălucitor ar fi meritat să facă parte dintr-o expoziţie separată.
Un detaliu: existau materiale informative în limba română.
Costurile biletelor sunt relativ mari, dacă ne gândim că Bulgaria e o destinaţie ieftină – 7 leva pentru fiecare muzeu, iar experienţa de vizitare se află mai degrabă în zona ineditului şi a agrementului de vacanţă, decât în sfera unei vizite instructive sau memorabile.
Este evident că aceste obiective fac parte dintr-un sistem de turism care se află în dezvoltare şi care exploatează orice ar putea fi de interes pentru vizitatori – inclusiv astfel de puncte muzeale.
Burgas – o mică dezamăgire
Burgas este al patrulea oraş bulgăresc, ca mărime, important centru economic şi port la Marea Neagră, capitală a provinciei cu acelaşi nume.
Acestea fiind spuse, aşteptam o paradă impresionantă (sau moderat impresionantă) de muzee reunite sub titulatura Muzeului Regional Burgas, poate şi sub influenţa anterioarelor experienţe muzeale bulgăreşti (de exemplu, de la Kazanlâc!).
N-a fost să fie.
După puţină documentare, am ales să vedem Galeria de Artă şi Muzeul de Arheologie. Galeria de Artă nu era deschisă publicului, iar drumurile au dus la Muzeul Etnografic, Muzeul de Istorie şi, în sfârşit, la Muzeul de Arheologie.
Muzeul de Etnografie este redeschis de puţină vreme, într-o clădire de mici dimensiuni, cu aspect neoclasic cu adăugiri recente – o alegere puţin derutantă pentru a prezenta o colecţie mică de costume tradiţionale, textile decorative, obiecte casnice, unelte şi mobilier.
Încăperile sunt mici şi atmosfera de locuinţă tradiţională e recreată şi de mirosul de naftalină şi de perdelele umflate de vântul de vară, sfidând normele de conservare.
Butaforia utilizată pentru a expune costumele este aproape primitivă şi înduioşătoare, ca şi câteva lucrări realizate de copiii ce frecventează programele educative ale muzeului, integrate în expunere.
În holul principal este o expoziţie temporară cu obiecte de inspiraţie tradiţională, realizate de meşteri populari.
Din anumite unghiuri, micul muzeu pare o alcătuire kitsch, de târg naiv de duminică, din altele pare o casă a bunicilor plecaţi cu treburi în curte într-o seară caldă de august.
Nu e nevoie de mult timp, sînt 6 săli-odăi ale căror podele scârţâie retro.
Nu este un muzeu reuşit, inspiraţia a lipsit, spaţiul nu e generos, obiectele nu sunt năucitoare, însă creează o amintire duioasă şi îţi pune la dispoziţie, prietenos, o hartă cu toate celelalte muzee din oraş.
Fără mari pretenţii de muzeotehnică sau de organizare înalt-ştiinţifică, vecinii noştri au reuşit să includă patrimoniul cultural în circuitul economic şi nu putem să nu încercăm o mică invidie admirativă pentru acest succes.
Fotografii: © Museum Anonymous
Museum Anonymous 