Centrul Pompidou este un loc extraordinar pe acest pământ, unde mi-am spus, când am fost prima oară, că mi-aș putea petrece viața întreagă. (Numai că nu a fost posibil.)
Pompidou este un nume transformat; un om cu destin major și-a luat numele și i-a dat un destin și mai mare, enorm. Omul acela a fost președintele Franței, Georges Pompidou, care (într-o deja tradiție franceză) și-a legat numele de o instituție de cultură care să domine lumea.
Centrul Pompidou este, în același timp și cam în același loc, muzeu de artă modernă și contemporană, bibliotecă-centru de studiu, institut de cercetări acustice (muzicale); în fața lui stă Atelierul lui Brâncuși (altă componentă a centrului, vestindu-l și mai mult lumii pe sculptorul român care a schimbat ideea de sculptură).
La Pompidou merg foarte mulți oameni, și nu doar cei care locuiesc în apropiere. 3 336 509 de vizitatori au fost în 2016 doar la Muzeul Centrului, cu 9% mai mult decât în 2015, spre deosebire de majoritatea muzeelor pariziene al căror număr de vizitatori a scăzut anul trecut, ca o consecință directă a riscului de atentate teroriste.[i] Este unul dintre marile muzee ale lumii, cu mare public.
Împlinește astăzi, 31 ianuarie 2017, 40 de ani. Glorioși ani, emblematic aniversat! (Emblematic pentru categoria restrânsă a muzeelor de lux.)
Dar ce se petrecea acum 40 de ani? Ce spuneau ursitoarele rele și oarbe despre el?
Vă vine să credeți că acest centru energetic a fost contestat, calomniat, ocărât de mari intelectuali ai vremii?
Construcția sa nu ar fi putut fi mai criticată – locul nu era potrivit, halele istorice fuseseră demolate, ar fi trebuit să fie amenajat acolo un spațiu verde, vechii locuitori, la fel de istorici, au fost obligați să se mute, clădirea nu era frumoasă deloc, design-ul ei era o impietate la arhitectura orașului și o impietate în sine; arhitecții erau prea tineri și străini (aleși prin concurs internațional), cei care le spuneau asta erau catalogați drept prea bătrâni.
(În caz că vă întrebați dacă au vreo semnificație culorile cam tari ale „tubulaturilor‟ exterioare, răspunsul este da: cele roșii marchează circuitul operelor de artă și al personalului, albastrele sunt pentru aerisire, verzile pentru apă și galbenele pentru electricitate.)
S-au organizat mitinguri de protest de către artiști care doreau să fie implicați direct în conducerea noii instituții, greve, Muzeul de Artă Modernă, care urma să fie integrat Centrului, a pornit o campanie de împotrivire cu toate armele, a denunțat la gazetă, a întărâtat donatorii colecțiilor să se opună transferului; s-a politizat, firește, toată istoria, atât de către dreapta, cât și de către stânga (care vedea în el imperialismului american transformat în model – și avea puțină dreptate, pentru că Pompidou voia să contracareze concurența nou apărută a marilor muzee americane și să ridice ceva mai presus de Metropolitan Museum din New York); s-a inițiat o petiție de opoziție, cu mulți semnatari persoane publice, care s-a publicat în ziarul „Le Monde‟ (și nu pe internet, ca în zilele noastre).
André Malraux fusese inițiatorul proiectului „muzeul secolului XX‟, însă alesese drept loc de desfășurare cartierul La Défense, de la periferia Parisului, iar spațiul decis de Pompidou pentru Centrul Pompidou nu i-a surâs, cum nu i-a surâs nici mutarea colecțiilor de artă modernă de la muzeul lor. A murit cu câteva luni înainte de inaugurare.
Franҫoise Giroud, secretar de stat la Ministerul Culturii, a declarat franc: „Beaubourg nu e rentabil, cum, de altfel, nu e rentabilă nici o activitate culturală‟.
Georges Pompidou a știut încă de la început că va stârni „urlete‟, dar nu a dat înapoi; a murit și el înainte de deschiderea Centrului, însă proiectul său a fost dus mai departe de prim-ministrul de-atunci și președintele de mai târziu, Jacques Chirac, care a declarat că, dacă nu se duce până la capăt proiectul, va demisiona.
I s-a spus „rafinăria‟. A păstrat un pic din numele „Beaubourg‟ (oraș frumos?), al cartierului, probabil că i se mai spune așa, uneori, dar, până la urmă, a învins zdrobitor.
A avut numere record de vizitatori încă de la deschidere, depășind de cinci ori cele mai optimiste estimări: în primii ani a înregistrat cca 8 milioane de vizitatori pe an și o medie de aproximativ 25 000 pe zi. Deschiderea a fost triumfală: 18 000 de vizitatori la muzeu și 16 000 la bibliotecă.[ii]
Câteva memorabile inovații: instalațiile, ca gen artistic, au pătruns pentru prima oară într-o expunere permanentă aici; circuitul de vizitare al publicului a fost translatat în afara spațiului expozițional (de unde și scările la vedere, pe fațadă, logo-ul și emblema vizuală a Centrului); digitizarea a fost importantă absolut în avangardă, încă de la începutul alcătuirii Centrului; s-au adus împreună, așa cum a dorit și spus Georges Pompidou, artele vizuale, muzica, cinematografia, cercetarea audio-vizuală și nu numai (pentru că, de exemplu, aici poți studia toate limbile studiabile ale lumii și auzi-vedea lucruri precum un performance Dada cu Marcel Iancu). Se înțelege, desigur, că aici se fac expoziții monumentale de artă, dar o spunem, totuși.
Contemporanii nașterii lui și-au adus aminte cum Turnul Eiffel a fost și el pus la stâlpul infamiei înainte de a ajunge breloc (adică simbol al Parisului). Nouă această istorie ne poate aminti de fervoarea cu care proștii au cerut demolarea Casei Poporului și desființarea Muzeului Național de Artă Contemporană, nu cu mulți ani în urmă. Păcat că nu au fost apărători suficient de puternici ca să aducă și glorie celor două, nu doar ființare.
La mulți ani Centrului Pompidou, această minune a lumii care produce mereu și mai multe minuni!
[i] http://www.lemonde.fr/arts/article/2017/01/09/les-attentats-de-2015-ont-pese-sur-la-frequentation-des-musees-parisiens_5059635_1655012.html (31.01.2017)
[ii] ”Le Centre Pompidou – Les années Beaubourg” – Germain Viatte, Ed. Gallimard, 2007.
”Centre Georges Pompidou Paris” – Éditions du Centre Pompidou/Prestel Verlag, 2002.
Foto credit:©CNRS-MAP Modèles et simulations pour l’Architecture et le Patrimoine, France – europeana.eu, license CC BY-NC-ND 4.0.
Museum Anonymous 