Stimați iubitori de muzee, vă invităm să aruncați o privire către tărâmul nevăzut al muzeelor, astăzi, 18 mai, când întreaga lume le sărbătorește.
Pentru că nu le puteți vizita, pentru că nu le puteți vedea dinăuntru, gândiți-vă la ele, așa cum și ele se gândesc la voi, așteptând să vă reîntâlnească.
Muzeele sînt închise, dar nu dorm. Muzeele nu dorm niciodată.
Ceea ce noi, vizitatorii, vedem într-un muzeu este doar o foarte mică parte a comorilor sale și o și mai mică parte a muncii acelora care duc pe umerii lor muzeele.
Pentru că, așa cum în vitrina unui magazin de bijuterii nu se văd minele de diamant și cei care sapă după prețioasele pietre, nu se văd utilajele și secolele de căutări, nu se văd cei ce au gândit și construit utilajele, nu se văd cei care taie și șlefuiesc pietrele, nu se văd cei ce le așează în suporturile lor prețioase și le fac bijuterii, nu se văd cei ce le veghează cu strășnicie, nici la muzeu nu se văd cei ce au făcut obiectele, cei ce le-au căutat, le-au găsit, le-au adus, le-au cercetat și le-au înțeles, le-au curățat, le-au reparat, le-au pregătit, le-au gândit și așezat spre a fi văzute, le-au explicat pentru vizitatori, le îngrijesc în fiecare zi, le păzesc așa cum trebuie păzite comorile, le împărtășesc tuturor cu bucurie.
V-ați întrebat de multe ori de unde vin obiectele pe care le vedem la muzeu? Care este istoria lor? Istoria lor e legată, cum altfel, de oameni. Oamenii care le-au făcut, oamenii care le-au dorit, care le-au cerut, care le-au găsit sensuri noi și s-au regăsit în ele.
V-ați gândit, la Muzeul Satului (oricare „muzeu al satului”, formal denumit „muzeu etnografic în aer liber”), cum și de unde vin casele printre care ne plimbăm? Că au nevoie nu doar a fi măturate gospodărește, ci și reparate cu știință înaltă?
La Muzeul de Artă (oricare muzeu de artă, denumit formal în multe feluri) poate v-ați uitat la aparatele care măsoară temperatura și umiditatea, alăturate obiectelor – cineva veghează mereu, ca un medic, starea obiectelor, febra nu e periculoasă doar pentru oameni! Cineva – conservatorul, muzeograful, restauratorul -, administrează tratamentul necesar.
Obiectele bolnave nu le veți vedea, poate doar pe cele ce poartă urmele suferințelor vindecate.
Obiectelor bolnave li se fac analizele – în laborator, de către chimist, fizician sau biolog, „investigatorii”, cum li se spune în breaslă. Radiografiile, de exemplu, se pun la dosar. Pentru că fiecare obiect are un dosar, are un C.N.P. – numărul de inventar, are o carte de identitate – fișa analitică de evidență, are un album de fotografii personal, are apariții în presă, are o istorie personală, un trecut, o familie.
Obiectele de muzeu au, mai mult sau mai puțin, ca și noi, o viață socială – se întâlnesc cu oameni mulți, în expoziții, sau doar cu cei apropiați, în depozitele și laboratoarele muzeelor; călătoresc în țară, iar cele mai norocoase călătoresc și în străinătate.
În depozite, obiectele sînt așezate cum trebuie, unde trebuie și fiecare are adresa lui notată într-un registru – în cazul în care le caută cineva și cineva mereu le caută, măcar pentru a se asigura că sunt bine.
Iar pentru călătorie – ehei, transportul e făcut cu mare grijă: în cutii speciale, unele făcute ca la croitor, pe măsura fiecărui obiect pe care îl îmbracă pentru a nu-i fi nici prea cald, nici prea rece, pentru a-l feri de vibrații și frâne bruște și de înghesuială. Există și o știință a apucării obiectelor de muzeu – de exemplu, nu de toartă. Și aproape mereu cu mănuși!
Unele sunt victimele violenței sau ale furturilor – armate de oameni, în întreaga lume, luptă pentru a le proteja și a le recupera.
Altele așteaptă încă să fie descoperite – arheologii, istoricii, istoricii de artă, etnografii, biologii, inginerii și mulți alții le caută. Șantiere de săpături arheologice sînt pe-aproape, cercetările de teren și campaniile de colectare sînt și ele aproape, dar discrete. Da, muzeografii pot alerga după fluturi. Și după flori, și după stele.
Însă cele mai multe dintre obiectele de muzeu încă nu s-au născut. Ele așteaptă.
Și muzeele așteaptă acum, însă nu dorm.
Când le veți reîntâlni, amintiți-vă asta și cautați urmele nesomnului!
Museum Anonymous 