Museum Anonymous

V-aţi gândit vreodată cum ar fi dacă locuinţa dumneavoastră ar deveni muzeu? Dacă aţi fi (în cazul în care nu sunteţi deja) o celebritate a cărei apropiere o caută oamenii obişnuiţi?

Sau, un scenariu mai apropiat de idealurile comune, cum ar fi dacă v-aţi putea construi o casă după toate dorinţele dumneavoastră, în care să vă puteţi refugia cu toate gândurile, pasiunile, inspiraţia, nevoia de linişte şi de frumos? Şi, mai mult, cu o mare iubire?

Un loc unde se întâlnesc şi se înfăptuiesc aceste „cum ar fi” este casa de la Sinaia a lui George Enescu, acum casă memorială, parte a Muzeului Naţional „George Enescu”.

George Enescu s-a născut în 1881 şi, după studii muzicale strălucite la Viena şi Paris, trăieşte începutul secolului XX şi la Belle Époque în ambianţa şi anturajul cultural create de Regina Elisabeta la Castelul Peleş din Sinaia, reşedinţă de vară a familiei regale – şi el, astăzi, muzeu.

George Enescu a studiat şi concertat ani de-a rândul la Sinaia, ca oaspete al reginei, însă locuinţa pe care a numit-o „Vila Luminiş” şi-a ridicat-o abia în anii 1923-1926, după primele sale turnee de dirijorat în Statele Unite ale Americii, urmând propriile planuri şi sprijinit de arhitectul Radu Dudescu.

Sinaia e atât de cunoscută, atât de vizitată, însă Vila Luminiş scapă mulţimilor turistice şi coloanelor de automobile, scapă animaţiei staţiunii şi privirilor neatente. În schimb, ea priveşte totul, de dincolo de râu, din locul său privilegiat. Însă, generoasă, primeşte şi oaspeţi cu care să împartă frumuseţea din jur, aşa că nu pierdeţi ocazia de a profita de această graţioasă ospitalitate – treceţi Prahova, intraţi în elegantul cartier Cumpătu şi urmaţi drumul lui Enescu.

Vila Luminiş este singura casă construită de George Enescu pentru el însuşi şi, am putea, deci, spune, casa care îl reprezintă pe singularul artist.

Ce vom vedea, ce putem vedeam aici? Mai întâi, un loc în care şi prin care omul respectă natura, o iubeşte şi şi-o apropie. Vedem o arhitectură exemplară, cum, spre nenorocul nostru, rar ne e dat să întâlnim în vremurile de-acum. O arhitectură a simplităţii, a echilibrului, o arhitectură curată şi autentică, demnă şi sigură de sine. Enescu a găsit inspiraţia şi forţa de clădi mereu în acelaşi loc – tradiţia românească; şi casa lui Enescu este o parte a creaţiei sale şi o parte din el însuşi.

Modestia şi simplitatea vieţii enormului artist sunt deja binecunoscute. Şi, dacă nu ar fi, le-am înţelege vâzând camera sa mică, austeră şi încălzită de vibrante scoarţe ţărăneşti; şi mai putem înţelege că lumea creatorului era înăuntru şi nu în mărunţimea lucrurilor din jur.

Nu există ostentaţie, nu există opulenţă în locuinţa lui Enescu, deşi soţia sa, Maria Cantacuzino, avea un dormitor mai potrivit rangului său de prinţesă decât restul sobru al casei. Frumuseţea nu lipseşte însă de nicăieri, e discretă şi delicată, în detalii – în volutele hipnotizante ale furnirului de nuc, în liniile ca de vioară ale mobilelor, în câteva preţioase icoane, motive orientale în tapiserii şi covoare, în spirala scării care duce la mansardă şi luciul pielii de Cordoba de pe câteva scaune.

Şi vedem pianul, pianul cântat de Enescu, pianul la care s-a creat muzică mare este aici. Şi manuscrisul singurei opere scrise de artist, „Oedip”, lucrare alcătuită de-a lungul a zece ani chiar în această casă şi dedicată Mariei Cantacuzino.

Vila Luminiş este donată statului român în 1947, pentru a-şi continua menirea artistică, iar în 1995 devine muzeu.

Afară, pe terasă, orizontul e vast şi departe şi îţi poţi imagina că Enescu se simţea aici legat de pământul său şi cu tot universul în faţă. Şi, după o vreme, poţi pleca înapoi în lumea zgomotoasă şi mai puţin atinsă de geniu, cu cel puţin un dram de pioşenie în faţa marelui spirit.

Da, ar fi bine să îl ascultăm mai des pe Enescu.

Casa Memorială „George Enescu” se află la Sinaia, pe str. Yehudi Menuhin, nr. 2 şi poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 10.00 – 17.00.

Mulţumiri doamnei Teodora Focşăneanu şi Muzeului Naţional „George Enescu” pentru sprijinul oferit în realizarea acestui material.

Fotografii: ©Museum Anonymous